Cea mai bună veste pentru elevii care vor susține examenul de Bacalaureat 2021. A fost adoptată o ordonanță de urgență și se renunță la această probă!

Vești bune pentru elevii de liceu care se pregătesc pentru a susține examenul de Bacalaureat în această vară. Ce probe nu vor mai susține elevii de clasa a XII-a în acest an?

Examenul de Bacalaureat din acest an vine cu surprize pentru elevii de clasa a XII-a. În contextul actual provocat de pandemia de coronavirus, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care s-a decis renunțarea la anumite probe.

Despre ce este vorba?

Cum va arăta examenul de Bacalaureat 2021? Lista probelor care vor fi echivalate cu mediile din cei patru ani de liceu
Pentru că a fost un an dificil pentru elevi și cu foarte multe pierderi, după cum chiar ministrul Educației a recunoscut, Guvernul a luat decizia de a modifica structura examenului de Bacalaureat din acest an. Astfel, dacă până acum elevii susțineau atât probe orale de competențe, cât și probe scrise, în acest an, probele orale de competențe vor fi echivalate cu mediile pe care elevii le-au avut la materiile respective în timpul celor patru ani de liceu, potrivit digi24.ro.

Nu este pentru prima oară când se ia o astfel de decizie, ci și în anul școlar anterior s-a procedat astfel, în contextul pandemiei de coronavirus.

Ordonanța de urgență adoptată de Guvern prevede echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor, după cum urmează:

proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;
proba de evaluare a competenţelor digitale.

Autoritățile nu au anunțat procedura exactă pentru echivalarea probelor de evaluare a competențelor, însă având în vedere că în urmă cu un an a fost luată aceeași decizie, există șanse mari ca lucrurile să se întâmple la fel.

În 2020, singurii elevi care au mers la școală pentru evaluarea competențelor au fost cei care nu au studiat tehnologia informației și a comunicațiilor în cei patru ani de liceu.

Pentru că în cadrul probelor de evaluare a competențelor elevii primeau calificative, în urmă cu un an, autoritățile au alcătuit o grilă de notare pentru a stabili acest lucru.

Astfel, la limba română sau maternă, cei cu media între 5 și 6,99 au fost considerați „utilizatori medii”, elevii cu media între 7 și 8,49 au fost considerați „utilizatori avansați”, iar cei cu media între 8,50 și 10 au primit calificativul

„utilizator experimentat”.

Pentru competențele lingvistice într-o limbă străină, calificativele au fost acordate astfel:

nivel A1- pentru media cuprinsă între 5 și 5.99
nivel A2 -pentru media cuprinsă între 6 și 6,99
nivel B1- pentru media cuprinsă între 7 -8,49
nivel B2 – pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *